Habacuc 2:1
M-am dus la locul meu de strajă, și stăteam pe turn ca să veghez și să văd ce are să-mi spună Domnul, și ce-mi va răspunde la cererea mea.
Profetul Habacuc a fost nedumerit când Domnul a hotărât să trimită pe Babilonieni să pedepsească poporul lui Israel. Habacuc a știut că poporul a păcătuit și pedeapsa din partea Lui Dumnezeu era dreaptă, dar nu a înțeles de ce Dumnezeu a folosit un popor mai rău decît ei pentru a pedepsi pe Israel? Asta era neînțelegerea lui pe care a spus-o Lui Dumnezeu. După ce și-a spus plângerea, profetul s-a dus la locul de strajă, sau locul unde se urmărea activitatea vrăjmașilor. Acolo a stat și a vegheat pentru a vedea ce o să-i răspundă Domnul la cererea lui. Care dintre noi face lucrul acesta? După ce ne-am rugat, mai stăm și noi în veghere să vedem ce ne va spune Domnul? Sau grăbiți fiind, uităm și ce ne-am rugat? Habacuc a rămas în istorie, fiind recunoscut ca omul care a fost plin de încredere în Domnul, chiar dacă nu a înțeles planul Lui Dumnezeu. Să învățăm de la Habacuc ca atunci când ne rugăm, să și așteptăm în tăcere și în veghere, ajutorul Domnului.
0 comments:
Post a Comment