Iov 42:3
„Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” „Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.”
Iov a recunoscut că Dumnezeu este suveran şi El poate totul. Nimeni nu poate sta împotriva Lui şi nimeni nu-I poate cere socoteală de ceea ce face. Iov repetă ceea ce a spus Domnul când a început să răspundă la plângerile lui Iov, recunoscând că a vorbit fără să înţeleagă. În durerea lui mare, Iov ar fi vrut să priceapă taina suferinţei, dar nu i-a fost dat să o ştie. Dumnezeu i-a demonstrat că tot ceea ce a făcut, a fost bine şi deci nu a avut rost să pună la îndoială bunătatea Lui. Nici noi nu trebuie să ne îndoim de bunătatea Lui când nu înţelegem ceea ce face Dumnezeu. Desigur că Dumnezeu nu s-a supărat pe Iov pentru că a pus întrebări, dar i-a arătat că în viaţă pot fi lucruri pe care nu le înţelegi. Chiar dacă i le-ar fi explicat Dumnezeu, Iov tot nu le-ar fi priceput. După ce a vorbit Dumnezeu, Iov a văzut că minunile sunt minuni tocmai că nu se pot pricepe. Nu ar mai fi minuni, dacă le-ai putea pricepe. Suntem în prima săptămână a anului nou, de aceea mă rog ca Domnul să ne conducă pe căile plăcute Lui, iar dacă vor fi lucruri pe care nu le vom înţelege, să ne încredem pe deplin în Domnul că El ştie şi poate totul. Să-I dăm mâna noastră în mâna Lui ca El să ne conducă!
No comments:
Post a Comment