Sunday, May 2, 2010

02 Mai, 2010

1 Timotei 6: 13-14


Te îndemn, înaintea Lui Dumnezeu, care dă viață tuturor lucrurilor, și înaintea Lui Cristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont, să păzești porunca, fără prihană, și fără vină până la arătarea Domnului nostru Isus Cristos.


Îndemnul solemn al Apostolului Pavel către Timotei ne arată cât de serioasă era problema trăirii fără prihană în acea vreme. Apostolul Pavel a dat acest îndemn în fața Lui Dumnezeu, care este autorul și dătătorul vieții! Viața nu a apărut la întâmplare și nu va dispare când oamenii vor. Dumnezeu este stăpân peste viață și peste moarte. Îndemnul a fost dat și înaintea Domnului Isus, Cel, care a spus lui Pilat că este Fiul Lui Dumnezeu, dar are altă misiune pe pământ. Pilat nu L-a înțeles și nici ucenicii Lui nu au prea înțeles. Deși, din punct de vedere omenesc, glasul stins al Domnului Isus nu a spus multe în fața lui Pilat, dar înaintea Lui Dumnezeu, El a făcut acea frumoasă mărturisire! Prezența Lui, tacerea Lui, privirea, Lui, toate au participat la frumusețea mărturisirii Domnului Isus! În fața acestor uriașe adevăruri, Timotei păzește porunca Domnului fără prihană și fără vină! Cum ar mai putea cineva să ia ușor Cuvântul Lui Dumnezeu după ce știe Cine este Dumnezeu și Cine este Domnul Isus? Domnul să se îndure de noi și să ne ajute să păzim Cuvântul Lui fără vină și fără prihană până la venirea Domnului nostru Isus Cristos!

No comments:

Post a Comment