Marcu 11:4
Ucenicii s-au dus, au găsit măgăruşul legat afară lângă o uşă, la cotitura drumului, şi l-au dezlegat.
Domnul Isus a trimis doi ucenici în satul dinaintea lor pentru a-I aduce un măgăruş, pe care să intre triumfal în Ierusalim. Cu un an înainte de acest eveniment, fraţii de corp ai Domnului Isus I-au spus să meargă la Ierusalim şi să se arate mulţimilor, făcând şi acolo minunile pe care le-a făcut în Galileia. Domnul Isus le-a spus ca să meargă ei la Ierusalim, deoarece pentru ei timpul era prielnic, dar Lui încă nu i-a sosit ceasul. S-a dus la praznic, dar nu pe faţă, ci incognito. La Florii însă, Domnul Isus a mers deschis, chiar prea deschis! Ucenicii au ascultat de Domnul şi s-au dus să-I aducă măgăruşul. Interesant, că nici ei nu arată mirare că au găsit întocmai cum le-a spus Domnul, deşi în următoarea zi s-au mirat că s-a uscat smochinul. Nici Petru nu ne-a scris, că s-a mirat când a găsit banul în gura peştelui! Detaliile evanghelistului Marcu sunt dovada clară că nu a fost nimic ticluit sau aranjat. Măgăruşul a fost legat, afară lângă o uşă, la cotitura drumului! Domnul ştie toate detaliile, de aceea putem să ne încredinţăm vieţile în întregime în grija Lui. Să ne rugăm ca mulţi oameni să-L primească în inima lor pe Regele Isus, care a intrat triumfal în Ierusalim.
No comments:
Post a Comment