Monday, January 18, 2010

19 Ianuarie, 2010

Psalmul 36:7

Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost.

Psalmistul David a gustat din plin bunătatea Lui Dumnezeu, de aceea el o numeşte scumpă! Bunătatea Domnului este greu de evaluat de noi muritorii, deoarece noi încercăm să comparăm bunătatea Lui Dumnezeu cu a noastră! Nu există termen de comparaţie între cele două feluri de bunătate, a oamenilor şi a Lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus că noi suntem buni cu cei care sunt buni cu noi, dar Dumnezeu este bun şi cu cei buni şi cu cei răi. Bunătatea Lui Dumnezeu nu este condiţionată de nimic şi de nimeni. De fapt, Dumnezeu se îndură de cine vrea şi nimeni nu poate să-I ceară socoteală! El este suveran şi are toată autoritatea în tot universul! Dar cu toate că este aşa de mare şi de puternic, Dumnezeu este bun cu fiii oamenilor. La umbra aripilor Lui găsesc aceştia adăpost. Nu se pot adăposti unul pe altul şi nu este în lume alt adăpost decât la Domnul! Noi toţi care ne numim copiii Lui Dumnezeu, am gustat şi zilnic gustăm din bunătatea scumpă a Domnului nostru şi zilnic stăm la adăpostul aripilor Lui, dar voi care nu-L cunoaşteţi pe Domnul, puteţi veni la El prin credinţă, căci numai în acest fel puteţi să fiţi la adăpostul aripilor Lui!

No comments:

Post a Comment