Tuesday, January 5, 2010

05 Ianuarie, 2010

Proverbe 5:21

Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului, şi El vede toate cărările lui.

Suntem la început de an şi mulţi încă nu ne-am stabilit clar căile pe care vrem să mergem în acest an. Mulţi poate, încă stăm la intersecţie şi semnalizăm când la dreapta, când la stînga, dar nu plecăm în nici-o direcţie. Toţi am vrea să ştim că mergem bine. Nici unul nu vrem să mergem pe căi greşite. Înţeleptul Solomon a scris că toate căile noastre sunt clare înaintea Domnului şi că El vede toate cărările noastre! Faptul că El are cărările noastre sub ochii Lui, ne îndeamnă să-I dăm slavă Domnului! Mărire Lui, căci El vede pe unde mergem şi El ne îndreaptă paşii. Dar e posibil ca prin mintea noastră să treacă şi gândul, că dacă El cunoaşte toate căile noastre, atunci El ştie şi când o luăm razna! El ştie când vre-unul merge pe căi greşite. Să nu credem că doar căile bune sunt lămurite înaintea Lui, ci toate căile noastre! Să ne rugăm ca nici unul din noi să nu alegem altă cărare, decât numai cărarea Lui. Să ne ajute Domnul ca în fiecare zi să alegem doar cărările bune care duc la viaţă, evitând orice cale a minciunii sau a altor nelegiuiri. Să ne bucurăm de faptul că umblarea noastră este sub ochiul sfânt al Tatălui din cer şi să-I dăm slavă în fiecare zi din acest an.

No comments:

Post a Comment