1 Corinteni 16:23
Harul Domnului Isus Cristos sa fie cu voi.
Astăzi se încheie încă un an. Pentru mulţi anul acesta a fost mai greu decât alţii, iar pentru alţii a fost cel mai bun an pe care l-au avut! Oricum a fost, bine că s-a terminat. Ce urare frumoasă a scris sfântul Pavel când a încheiat epistola către cei din Corint! Prin toate câte a trecut acea biserică, harul Domnului Isus Cristos a fost cu ei, iar Apostolul Pavel a dorit ca acel har să fie mai departe cu ei. Harul Domnului Isus ne-a dat mântuirea. Harul ne-a arătat ce înseamnă să nu ai nici un merit înaintea Lui Dumnezeu, şi totuşi El să te iubească şi să te aducă la mântuire. Harul ne-a demonstrat că nici unul din noi nu l-am meritat şi totuşi Dumnezeu ni l-a dat din belşug la toţi! Prin credinţă, noi am primit har peste har şi bunătate peste bunătate. Chiar dacă a fost mai greu în acest an, harul Lui ne-a fost îndeajuns! Nu poate nimeni spune că nu i-a fost dat har din partea Domnului Isus! Dar harul ne-a învăţat şi în acest an să o rupem cu păgânătatea şi ne-a instruit cum să trăim frumos înaintea Lui Dumnezeu! Fie ca harul Lui să fie cu noi şi la acest sfârşit de an şi în zilele noului an. Să-I mulţumim Lui Dumnezeu pentru harul Lui de până acum şi să-L rugăm să ne ţină în harul Lui şi mai departe!
No comments:
Post a Comment