Friday, November 6, 2009

06 Noiembrie, 2009

Romani 9:30


Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea care se capătă prin credinţă.


Apostolul Pavel a scris celor din Roma pentru a le arăta că nu prin meritele lor au primit mântuirea, ci a fost darul Lui Dumnezeu, primit prin credinţă! Credinţa a fost şi rămâne cheia, cât trăim pe acest pământ pentru primirea neprihănirii. După ce poporul Israel a respins oferta Împărăţiei Domnului Isus, neamurilor li s-a deschis uşa spre mântuire. Neprihănirea Lui Dumnezeu a fost dăruită la toţi cei care au crezut în Domnul Isus ca mântuitor şi domn al vieţii lor. De fapt, toţi cei care cred în Domnul Isus, primesc neprihănirea Lui Dumnezeu în dar. Apostolul Pavel a dorit mult ca poporul Lui să fie mântuit, dar şi-a dat seama că ei au fost închişi în necredinţă, tocmai pentru ca neamurile să fie primite în harul Lui Dumnezeu! De ce oare neamurile nu vin la credinţă? Nu înţeleg oare oamenii că nu e veşnică această oportunitate? Mai demult se cânta o cântare care spunea că „simţim încet cum harul de la neamuri se tot ia,” dar dacă se ia harul de la noi, de ce unii mai amână? Poate că noi care am primit neprihănirea Lui Dumnezeu prin credinţă, nu am fost destul de dăruiţi în slujba de a le spune la oameni de iubirea Lui Dumnezeu. Să ne rugăm şi noi pentru neamul nostru ca toţi să primească neprihănirea Lui Dumnezeu, care se capătă prin credinţă!

No comments:

Post a Comment