Tuesday, October 27, 2009

28 Octombrie, 2009

2 Cronici 17:6


Inima lui s-a întărit din ce în ce în căile Domnului, şi a îndepărtat din Iuda chiar şi înălţimile şi idolii.


Iosafat a ajuns împărat în Iuda, dar nu a mers după Baali, ci a alergat la Dumnezeul tatălui său Asa. Inima acestui împărat s-a întărit tot mai mult în căile Domnului şi nu ale idolilor sau ale Baalilor de atunci. Odată ce inima i s-a întărit în căile Domnului, Iosafat a demonstrat prin fapte ceea ce avea în inimă, şi anume că a eliminat înălţimile şi idolii din ţara lui, arătând prin aceasta că nu a contat cât de importante au fost înălţimile pentru poporul lui, sau câţi s-au închinat la idoli în acea vreme. Unde sunt liderii de astăzi? Unde le este inima lor? Dar să nu mergem la ei, ci să ne întrebăm noi unde este inima noastră a celor ce zicem că suntem copiii Lui Dumnezeu? Se întăreşte oare şi inima noastră din ce în ce tot mai mult în căile Domnului, sau mai alergăm în căile lumii? Cei care au primit pe Domnul Isus în inima lor şi nu mai trăiesc ei, ci Cristos trăieşte în ei, nu mai doresc să lase inima lor cucerită de alte lucruri din lume. Să ne rugăm Domnului ca toţi să ne întărim pe calea Domnului şi să eliminăm din vieţile noastre tot ce ne împiedică să-L slujim pe Domnul cu toată inima!

No comments:

Post a Comment