Monday, October 5, 2009

05 Octombrie, 2009

Galateni 6:2


Purtaţi-vă sarcinele unii altora, şi veţi împlini astfel legea Lui Cristos.


Apostolul Pavel a scris celor din Galatia să nu se ducă după învăţături şi învăţători falşi, care veneau de la Ierusalim. Aceşti învăţători au căutat să întoarcă bisericile din Galatia sub jugul legalismului iudaic. În acest verset, apostolul Pavel le-a scris că este o lege care trebuie împlinită, nu legea ceremonială a Israelului, ci legea Domnului Isus. Legea Domnului Isus ne spune să ne purtăm sarcinile unii altora. Să fim atenţi cu cei care sunt gata, gata să cadă sub povară şi să le venim în ajutor. Poate ar fi fost mai simplu să mergi la templu şi să dai un sfert de siclu de argint, decât să duci povara cuiva, care abia mai mergea pe calea crucii. În jurul nostru sunt atâţia care sub grele poveri aşteaptă o mână de ajutor, i-o vom întinde noi? Galatenii doreau să amestece harul cu legea, dar apostolul Pavel le-a scris să amestece credinţa cu fapta pentru a împlini legea Lui Cristos. Domnul Isus a venit în lumea noastră nu să ne arate legea, ci să ne izbăvească de sub blestemul legii şi să ne aducă la viaţă împreună cu El. Să ne rugăm ca noi toţi să căutăm să împlinim legea Domnului Isus!

No comments:

Post a Comment