Sunday, October 4, 2009

04 Octombrie, 2009

Psalmul 34:9


Temeţi-vă de Domnul, voi sfinţii Lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El!


Psalmistul a îndemnat pe toţi sfinţii Lui Dumnezeu să se teamă de Domnul, căci cei ce se tem de El nu duc lipsă de nimic. Domnul este Păstorul lor şi El le poartă de grijă în fiecare clipă. Sfinţii care se tem de Domnul cunosc calea înţelepciunii şi ştiu drumul la izvorul vieţii. Ei nu vor mai dori nimic din ceea ce lumea vrea, ci ei doresc să umble în frica de Domnul. Fiind ocrotiţi de mâna Lui şi adăpostiţi de braţul Lui puternic, sfinţii Lui nu au nici o frică, căci Domnul e mereu cu ei. Domnul Isus a spus femeii de la fântâna lui Iacov, că dacă ea va bea apa pe care El i-o va da, în veac nu-i va mai fi sete. Adică, cei care Îl au pe Domnul nu mai doresc nimic altceva, deoarece ei sunt deplin satisfăcuţi în El. Toţi sfinţii trebuie să se teamă de Domnul şi atunci Domnul le va arăta desfătările veşnice care sunt la dreapta Lui. El va conduce poporul răscumpărat la apele vieţii şi la pomul vieţii. Tot El îl va duce la odihnă şi nici un rău nu i se va întîmpla. Să ne rugăm ca Domnul să ne dea înţelepciune la toţi să ne temem cu adevărat de Domnul, şi atunci vom vedea că nu mai avem nevoie de nimic!

No comments:

Post a Comment