28 Iulie, 2009

Daniel 6:10

Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, și de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea și mai înainte.

Daniel era la curtea împăratului Babilonului și știa ce legi dădea acesta. A auzit de legea care interzicea ca timp de treizeci de zile să se roage altcuiva decât împăratului, dar nu știa dacă împăratul o va semna. Cum a auzit Daniel că s-a semnat legea, în loc de a se opri din închinarea la Dumnezeu, el a continuat să se roage ca și mai înainte. Putea să se roage noaptea când nu-l vedea nimeni, sau putea să se roage cu ferestrele închise. Putea pleca în vre-o călătorie pentru o lună de zile, și scăpa de a ajunge în groapa cu lei. Daniel însă nu a compromis nimic. Nu s-a ascuns, ci după obiceiul lui a continuat să se roage. Ce am fi făcut noi oare, sau mai bine zis, ce facem noi? Noi nu avem decrete împotriva rugăciunii și nimeni nu ne oprește să citim Biblia sau să mergem la casa de rugăciune, dar le facem noi toate acestea? Nu cumva e nevoie de decrete care să interzică rugăciunea, pentru ca noi să mergem la rugăciune? Daniel se ruga, cum făcea și mai înainte. El a început în vremuri bune dar a continuat și în vremuri de înterdicție. Să ne rugăm Domnului să ne dea înțelepciune ca să ne rugăm și să medităm la Cuvântul Lui zi și noapte.