Monday, June 22, 2009

22 Iunie, 2009

1 Tesaloniceni 5:8


Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și a dragostei, și să avem drept coif nădejdea mântuirii.


Apostolul Pavel a scris bisericii din Tesalonic, pentru a-i asigura că Domnul Isus nu a venit încă și să-i încurajeze să nu uite că ei sunt fii ai luminii. Cei care sunt fii ai luminii se îmbracă cu platoșa credinței. Platoșa credinței va proteja pe credincioși de atacurile celui rău, care vrea să-i deruteze de pe calea credinței. Cei care nu iau platoșa credinței vor fi vulnerabili la orice atac al celui rău. Cei din Tesalonic au fost amenințați de unii, că Domnul Isus a venit deja și ei au rămas în urmă. Apostolul Pavel le-a spus să ia și platoșa dragostei și coiful nădejdii mântuirii. Dragostea este din Dumnezeu, căci Dumnezeu este dragoste. Nu suntem nimic fără dragoste și nu putem face nimic care să aibă valoare fără dragoste. Să nu ne pierdem nădejdea mântuirii niciodată, căci Cel ce a început în noi lucrarea Lui bună, o va duce la desăvârșire. Să ne rugăm Domnului să ne păzească de orice uneltire a celui rău și zi de zi să ne țină tari în credință, nădejde și dragoste!

No comments:

Post a Comment