Saturday, June 13, 2009

13 Iunie, 2009

Psalmul 92:4


Căci Tu mă înveselești cu lucrările Tale, Doamne, și eu cânt de veselie, când văd lucrarea mâinilor Tale.


Psalmistul s-a uitat atent la lucrările Domnului, și a fost umplut de o mare bucurie. Pentru psalmist nu a fost nici o diferență între Domnul și lucrările Lui. Cine se bucură de lucrările Lui, se bucură de Domnul. Iar cine se bucură de Domnul, se bucură și de lucrările Lui. Nu ar trebui să fie nici un credincios, care să vadă ceea ce poate să facă Dumnezeu și să nu se umple de bucurie. Natura, și tot ce cuprinde ea, este de o frumusețe de nedescris împreună cu astrele de pe bolta cerului. Toate acestea sunt lucrările Lui minunate! Ploaia și soarele, norii și fulgerele, toate sunt create și conduse de Domnul! Dar cea mai mare minune a fost și este mântuirea noastră. Dumnezeu ne-a iubit așa de mult, încât L-a trimis pe Domnul Isus în lume să lucreze lucrările Tatălui și să ne aducă mântuirea în dar. Ne bucurăm noi de Domnul și de lucrările Lui? Să ne rugăm Domnului să ne ierte pentru că nu ne-am bucurat poate, așa de mult de lucrările Lui ca și psalmistul. Să-I cerem să ne dea putere să ne înveselim și noi la vederea lucrărilor Lui.

No comments:

Post a Comment