Matei 6:1
Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veți avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri.
Cu mai mult timp în urmă am predicat despre pericolul religiei vorbelor. Am spus atunci, că e o mare primejdie doar să vorbești despre Dumnezeu, dar să nu-L cunoști pe El. În acest verset, Domnul Isus a spus celor ce-L ascultau să nu-și practice religia ca să fie văzuți de oameni. Creștinii de spectacol nu sunt creștini, ci doar poartă numele de creștini. Adevărații creștini caută șă-și îndeplinească neprihănirea în fața Celui care Le-a dat de fapt neprihănirea Lui în dar. Ei vor fi văzuți de oameni, dar vor fi văzuți ca și creștini autentici, nu ipocriți care doar arată o formă de evlavie, dar fără de putere.
Cum ne îndeplinim noi neprihănirea? Ce fel de trai ducem noi? Am învătat de la Farisei să ne arătăm oamenilor, sau trăim smeriți cu Domnul ca El să ne vadă și să ne răsplătească în ziua cea mare? Să ne rugăm Domnului ca să ne ierte dacă am fost farisei, și să ne ajute să iubim mila, să facem dreptate și să umblăm smeriți cu Dumnezeul nostru.
No comments:
Post a Comment