Saturday, May 9, 2009

09 Mai, 2009

Psalmul 42:5


Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înlăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda; El este mântuirea mea și Dumnezeul meu.


Psalmistul se întreba pe el însuși de ce era mâhnit, dar și-a dat singur și răspunsul. Întristarea lui a fost că nu mai putea merge la casa Domnului ca să-L laude pe Domnul. Soluția nu a fost mâhnirea, ci încrederea și nădejdea în Dumnezeu. El este Singurul care poate da mântuirea oricui o cere. Nu este nici o taină că psalmiștii au fost melancolici, iar suferințele lor le-a dat prilejul autoexaminării. Sunt multe motive pentru care duhul poate fi întristat, dar creștinul trebuie să știe că nădejdea lui trebuie să fie în Domnul. Dumnezeu nu a lăsat pe nimeni care s-a încrezut în El, ci i-a dat mântuirea Lui. Suntem noi oare gata să-L lăudăm pe Domnul? Noi nu avem restricțiile pe care le au alți creștini din lume, dar Îl lăudăm noi pe Domnul mai mult decât alții care suferă pentru Numele Lui? Nu cumva alții, în condiții mult mai vitrege, sunt mai gata să aducă laudă Lui Dumnezeu? Să ne rugăm Domnului ca El să ia mâhnirea și gemetele de la toți copiii Lui. Să ne ajute El ca veșnic să ne încredem în Dumnezeu, lăudându-L și proslăvind Numele Lui.

No comments:

Post a Comment