Tuesday, May 5, 2009

05 Mai, 2009

Psalmul 89:33


Dar nu-Mi voi îndepărta deloc bunătatea de la ei, și nu-Mi voi face credincioșia de minciună.


Cuvintele acestea fac parte din făgăduința făcută de Domnul, împăratului David. După ce Dumnezeu l-a ales să fie împărat, a făcut un legământ veșnic cu David. Nici un alt legământ nu a fost ca legământul făcut cu David. Dumnezeu i-a promis că bunătatea Lui nu se va depărta niciodată de la el și de la casa lui, iar pe tronul lui veșnic va fi întotdeauna cineva din neamul lui. Chiar dacă copiii lui David aveau să fie diferiți de David, Dumnezeu a spus că bunătatea Lui nu depindea de ei și credincioșia Lui nu se ghida după a lor. Slavă Lui Dumnezeu pentru așa bunătate! Dacă nouă ni s-ar fi retras bunătatea Lui oridecâte ori am păcătuit, unde am fi fost noi oare? Dumnezeu însă este bun și bunătatea Lui ține în veac! Credincioșia Lui nu a fost de minciună niciodată. Chiar dacă noi suntem necredincioși, El nu poate să fie necredincios! Să ne rugăm Domnului ca El să ne dea har ca în fiecare zi să prețuim bunătatea Lui și credincioșia Lui față de noi. Să facem tot ce putem să fim și noi credincioși față de El și buni unii față de alții!

No comments:

Post a Comment